vineri, 29 noiembrie 2019
branza-i branza, dar telemeaua ce este?
Ce-am mai aflat azi din capitolul sfaturile d-lui presedinte? Ca sangele apa nu se face. Pe www.ziare.com a aparut urmatorul material: Aflat in vizita oficiala la Zagreb, presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca Romania va continua sa sustina parcursul european al Republicii Moldova, pentru ca, desi cele doua state sunt independente, sangele apa nu se face. Presedintele Traian Basescu a mai afirmat ca exista regimuri mai mult sau mai putin ostile Romaniei sau UE, dar noi avem obligatia sa privim dincolo de regimuri, de niste lideri, avem obligatia sa privim la istorie
I-auzi, acu' vorbim despre istorie? Dar atunci cand basarabenii se luptau, de ce NOI nu am dar nici o declaratie, de ce nu au avut conducatorii acestei tari nici o reactie oficiala? Apoi: Topul celor mai valoroase branduri din lume, Google e pe locul I, depasind pragul-record de 100 de miliarde de dolari, potrivit topului BrandZ 2009. Este al treilea an in care brandul Google ia coronita. Pe locul II a iesit Microsoft, valoare ce ajunge la 76,2 miliarde dolari iar pe III se afla brandul Coca-Cola, cu valoare estimata la 67,6 miliarde dolari. Imi place ceea ce spune Joanna Seddon, presedintele Millward Brown Optimor compania de audit care a realizat clasamentul: In mediul de afaceri actual, unde multe companii s-au prabusit, marca a devenit si mai importanta, pentru ca ea poate contribui la sustinerea companiilor in vremuri dificile. Cei care vor continua sa investeasca in marca vor fi mai bine pozitionati cand situatia economica se va imbunatati, decat cei care au redus cheltuielile. Concluzii: conform celor scrise pe wall-street.ro, domeniul telefoniei mobile este in crestere continuua, nu putem trai fara telefoane, asta e clar; apoi au crescut vanzarile de bauturile racoritoare, cafea, fast-food, bere si produse de lux, in vreme ce scaderile cele mai importante se inregistreaza la autoturisme si asigurari. Langa locul meu de munca era pana acum 3 luni o reprezentanta auto O..l si acum nu mai e. Magazinele de telefonie mobila nu disparut in schimb din zona (Iasi) pentru ca avem nevoie de telefonie. Injuram, radem ori ne descarcam nervii, unde o facem? La telefon! ) Share this: Digg Reddit Like this: Like Be the first to like this post.