Bacovia, o obsesie

“La toamna, cand frunza va ingalbeni,/ Cand pentru ftizici nu se stie ce noi surprize vor veni,/ Alcoolizat, batut de ploi cum n’am mai fost candva,/ Tarziu, in geamul tau, incet, cu o moneda voi suna“ G.Bacovia

Dupa cum am mentionat inca din primele post-uri, pentru mine ziua cea mai “nefasta” a saptamanii este cea de marti. Nu numai pentru ca trebuie sa fug de la o facultate la cealalta, dar si pentru ca seminariile si cursurile se tin scai de mine de la ora 8 dimineata la ora 7 seara (unde mai pun si ora de educatie fizica). Oricum, am spus ca nu ma plang si (in masura in care se poate considera ca nu am facut-o pana acum) asa am sa si fac!

Oricum, oboseala a fost umbrita de un eveniment de mult asteptat: mi-a fost inapoiat volumul de poezii bacoviene din 1934, volum pe care l-am achizitionat acum cateva saptamani! Cartea a fost pusa in circulatie in perioada interbelica de catre “Fundatia pentru literatura si arta Regele Carol II“, volumul servind ulterior ca model pentru alte 25 de exemplare nepuse in comert si semnate de autor. In plus, prima pagina a “Poesiilor” il infatiseaza pe Bacovia, intr-un portret inedit semnat de marele Anestin. Prefata e scrisa de A. Maniu (traditionalist daca nu ma insel), text de inceput in care e descris cu delicatete marele George Bacovia, cel care in 1934 primeste Premiul National: “Poezia lui Bacovia nu are mestesug -atata e de simpla- si nu poate fi nici intrecuta, nici imitata. […] Versul lui Bacovia nu e teatral, nu poate fi trambitat multimilor in arena, ci cotropeste pe cel singur, si cel mult poate fi citit unui singur alt suflet.” Cartea a apartinut lui Nicolae Tirioi, director de ziar interbelic si, din cate am auzit, implicat politic. Volumul de “Poesii” mai are o serie de secrete care inca se lasa descoperite si pe care le (re)descopar de fiecare data cand il deschid. Secretul versului bacovian e cel care, insa, intrece orice secret de ordin material…