După ce mergi mai bine de un kilometru în linie dreaptă, te loveşti brusc de o curbă uşoară la dreapta, într-o vâlcea mică, şi realizezi că ai intrat în Sat. Nici nu apuci să observi fastuosul indicator care îţi urează un cât se poate de rece “Bine aţi venit”. În câţiva paşi ajungi la troiţă şi, implicit, la singurul parc din localitate. Odinioară, chiar era parc. Chiar erau destule “comedii” cât să ţină hipnotizaţi, în fiecare după-amiază, puştanii care adormeau devreme. Acum numai numele a rămas din el. Scopul a devenit mult mai nobil - loc special neamenajat pentru vaci, în vederea îndeplinirii în condiţii de maximă securitate a acţiunii de păscut. Iar pentru asta era loc destul, dat fiind faptul că puţinele “comedii” au căzut pradă furiei vandalilor participanţi ai primei părţi a Mişcării de Vândut Fiare în Scopul Procurării de Puteri Supraomeneşti. Părăsit, trist şi, pe alocuri, duhnind a baligă, parcul - ce nu avea mai mult de 300 de metri pătraţi - a adăpostit pe timpuri, noaptea, la cea mai întunecată umbră pe care o putea oferi, nenumărate deflorări. Se spune că o anumită mândră a fost deflorată de mai multe ori. În aceeaşi noapte. Pe lângă toate acestea, acest loc’şor de remarcabil interes marchează şi prima bifurcaţie plictisitoare a drumului din Sat - în dreapta şoselei porneşte unica, irepetabila şi concreta Uliţă a Copilăriei.
De la parc, drumul aleargă în continuare la fel de drept ca înainte de vâlcea, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. În dreptul şcolii face un aproape neimportant viraj către stângă, dar îşi revine 20 de metri mai departe, parcă trezit din beţie. Şcoala nr. 1 din sat redefinea noţiunea de “campus” sau, mai bine zis, o inventa pur şi simplu în România. O curte enormă cuprindea în vasta-i mărinimie o mică livadă, un teren de handbal, unul de fotbal, un mic teren agricol pentru probele practice - în care se plantau ceapă, roşii sau orice alte legume ce puteau fi însuşite cu uşurinţă de oricine ar fi făcut o vizită nocturnă în momentul propice - instituţia propriu-zisă şi, la 100 de metri de ea, către şosea, “expansiunea” sau corpul cu laboratorul de fizică şi sala de sport. Ascuns vederii trecătorilor era un mic teren de tenis, chiar în spatele sălii de sport, perfect pentru şedinţele de poker sau barbut din verile nesimţit de calde. Odată cu desfiinţarea parcului, curtea şcolii a înlocuit cu mândrie şi de 10 ori mai bine precedentul creat de parc. Adăpostul oferit de mica livadă întrecea orice perfecţiune pe care Satul o putea oferi cu pantofi toc mic.