Il cunosc de cand aveam 3 luni. Sta la doua case de mine. E genul de om care sare pentru prieteni, orice-ar fi, si care, la randul tau, n-ai cum sa nu-i intorci favorul. Fiind din acelasi cartier, am trecut prin multe impreuna.
Moment1: Asta ar fi un moment care se tot repeta. Il tot batea pe Vrancea. Si inca il bate. Nu-i suporta fiţele aluia. Intr-o seara de vara stateam linistiti mai multi indivizi la o terasa. Apare Vrancea, care isi incepe numarul. “Am facut, am dres, am la bani sa-mi pun si-n cap” etc. La inceput, intotdeauna ne amuza pe toti. Dar deja dupa 5 minute ne plictiseste. Didi ii zicea direct: “Hai, Vranceo, mai lasa-ne. Ia-ti o bere si taci.”. Vrancea, desigur, isi simtea atacat orgoliul. El e tare. El e jmeker. Si raspundea tot timpul cu aceleasi replici, aceleasi insulte, aceleasi dorinte de afirmare (”te fac, te dreg, te bat pana incepi sa plangi”). Didi nu astepta mult si incepea sa-i care palme si pumni pana Vrancea striga disperat “Ho, ba, am glumit. Stai, ba! Aolo, mi-ai dat la ficat!”. Didi il lasa in pace, Vrancea se ridica razand, se aseza la masa si isi savura berea asa cum ar fi trebuit. Chestia devenise un ritual si berea curgea cu greu pe gat cand n-aveam parte de spectacolul amintit.
Moment2: La asta n-am fost prezent, insa mi-a fost povestit din mai multe parti. Esentialul era comun. Se facea ca era Breazu, Didi si Papen (unu’, Papen). Si au plecat ei trei prin oras, intr-o seara saraca in zapada de decembrie. Dupa un “triple date”, Didi si-a condus gagica acasa. Ramasesera, deci, 5. Fulgi minusculi incepeau sa se loveasca de masina. Pana sa-si conduca si ceilalti doi partenerele acasa, au mai stat putin in masina, trasa pe marginea strazii. In fata, Breazu era ocupat cu gagica-sa. In spate, Papen la fel. Didi, simtindu-se exagerat de in plus, privea pe geam si se mai mira din cand in cand, intrerupand molfaielile: “Mamă, câta tiru’…”. Papen era cam rupt de beat in momentele alea. Gagica-sa statea intre el si Didi. Nonsalant, Papen incearca s-o mangaie tandru pe aceasta pe picior, insa e prins de mana si atentionat: “Papene, asta e bulanul lu’ gagica-ta, frate. Nici sa ma uit pe geam linistit nu ma lasi?”. A urmat un moment de rasete isterice, dupa care s-au linistit lucrurile. Papen a zis ca nu-si dusese misiunea la bun sfarsit, asa ca a hotarat s-o reia. Insa de data aceasta, refuzul a fost mai brutal: “Bai, Pane, ce nu intelegi, frate? Cat de greu poa’ sa fie?”, icni Didi in timp ce ii lua mana lui Papen si o aseza unde trebuie. “Uite, frate, asta e bulanu’ lu’ gagica-ta!”.
Mai bine de 20 de ani presarati cu momente ca acestea. Imi place sa cred ca asta a fost doar inceputul.